What Drug Is Your Personality Like?

Mie mi-a ieşit asta:

Your Personality Is Like Alcohol

You're the life of the party, a total flirt, and probably a pretty big jokester. Sometimes your behavior gets you in trouble, but you still remain socially acceptable. You're a pretty bad driver, and you're dancing could also use a little work! At your best: You are uninhibited, funny, and relaxed. What people like about being around you: You're friendly, welcoming, and easy to talk to. What people dislike about being around you: You're a little sloppy and careless. How addicted people get to you: A fair amount, though they tend to deny it.

What Drug Is Your Personality Like?

Eu accept...Tu?

Tind să deviez atât de mult de la un subiect la altele, încât deseori uit de unde plec. Din fericire, de data asta ştiu că de la o ştire cum că jumătate din vitrinele din cartierul roşu şi din locurile unde este legalizat consumul de "halucinogene" din Amsterdam or să fie închise, m-am dus cu gândul la alt motiv pentru care Amsterdam-ul este preferat de către turişti. Este o oază pentru comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender).

Cred că principalul obiectiv al fiecărei parade gay este un soi de
semnal că există …homosexuali şi lesbiene, asta ca să nu mai luăm in calcul travestiţii, transexualii şi bisexualii. In fapt, Gay Parade a fost şi sunt convinsa că va fi (în Romania) un marş al îndrăzneţilor, în care se va dovedi că poti să tragi “neşte” ciorapi de damă pe un picior păros sau în cel mai bun caz proaspăt epilat cu ceară.

Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, însă părerea mea este că se prea face reclamă pe tema homosexualităţii şi acest lucru îi diferenţiază din start de cei de la care se cere mult râvnita TOLERANŢĂ. E ca şi cum ar ieşi toţi care sunt blonzi în faţă, să facă o paradă, cerând acceptarea lor de către cei care sunt bruneţi. De ce să iasă în stradă şi să ceară drepturi ca gay? Sunt convinsă că au drepturi că sunt oameni, ca şi cetăţeni români… nu stiu câtă satisfacţie ar avea să ştie că au oarecare drepturi pentru simplul fapt că sunt… gay.

Am avut ocazia să intru în contact destul de apropiat şi de durată cu comunitatea LGBT. Am fost în cluburi, cafenele de profil, am discutat cu foarte mulţi, mi-am făcut foarte mulţi prieteni, dar mi-am atras şi foarte multe antipatii. Am putut să ii cunosc din interior, să îmi formez o părere, să pot să vorbesc despre subiectul ăsta în cunoştinţa de cauză. Cert este că am ajuns la concluzia ca sunt cu mult mai mulţi decât avem noi impresia. Cea mai mare parte dintre ei sunt LGBT pentru că aşa li se pare cool. Da, oricât de ciudat ar suna, e cool sa fii gay în viziunea lor. Alţii intră, ies repede, dar se mai întorc din când in când. Foarte mulţi sunt persoane publice care încearcă ca în afara locaţiilor de profil să pastreze aparenţa normalitaţii. Şi în sfârşit, doar câţiva au avut sau au curajul să înfrunte lumea şi să recunoască lumii adevarăta orientare sexuală. Însă nu ar trebui judecaţi, cu atât mai mult cu cât oricine are dreptul să aleagă. Aşa cum ne alegem cariera, prietenii, sportul, mâncarea, bautura preferată, aşa suntem liberi să alegem alături de cine preferăm să ne trezim dimineaţa în pat.

Aşa...vă rog, NU!

Obişnuiesc să fac pasiuni. În sensul că mă fascinează orice apariţie din presă sau la tv a respectivului personaj. Mi se întâmplă asta de obicei cu cei/cele extrem de proşti. Mă distrează prostia...rău de tot. Nu ştiu de ce, dar mă destinde. Parcă nu mă lasă să uit aş fi putut fi rău de tot...aşa ca ei.
O vreme am fost fan Gigi... Genial! Îi mulţumesc pe această cale pentru toate serile in care mi-a provocat hohote de râs. E o artă şi asta...să distrezi publicul, să-l faci să râdă. Cred că e cel mai greu. Partea şi mai tare era că el nici nu se forţa. La el e nativ totul. Şi trăieşte fiecare moment... ceva incredibil...

Ei bine acum nu încetează să mă uimească Sexi Brăileanca. Monument de prostie, tupeu şi nesimţire. Asta mică (şi la propriu şi la figurat) e "vedetă" pentru ca şi-a tras-o cu Ogica, Tolea, Fizz si Liviu Guţă, l-a "măsurat" pe Costin Mărculescu, etc etc etc şi mai nou încearcă mititica să se mărite cu un milionar arab la "Inelul cu diamant". Asta se vrea a fi emisiune matrimonială, dar de fapt e un soi de prostituţie mascată. Destul de educativă pentru adolescentele noastre, dacă stai să te gandeşti că le învaţă că dacă ling cum trebuie un boşorog cu bani se aranjează pe viaţă. Vorba aia... pofta vine mâncând. Adică, cine mai are nevoie de dragoste sau loc de muncă dacă faci mai mulţi bani sugând p**a cu acte?

Recesiunea si efectele ei speciale

Eu cred că recesiunea asta se poziţionează mai mult în mintea noastra şi o facem să pară mai grav decât este. Am devenit mai mult decât obsedaţi de ea. Eu una am ajuns să o gasesc vinovată de absolut orice. Şi ce e şi mai rău...să o folosesc ca scuză pentru tot ce e nelalocul lui.
Am fost de curând într-o cafenea cu prietenii, prilej de "catching-up". Ei bine numai catching-up nu am făcut, că recesiunea ajunsese sa monopolizeze toate discuţiile. Pahare murdare, masa nu e ştearsă, scrumierele nu se schimbă... e recesiune domne', fac ăştia economie la apă, detergent. Abia te bagă-n seamă sau iţi aduc comanda dupa juma' de oră, e criză...fac economie de energie.
Ne-am gândit ca atunci când vine nota să nu lăsăm bacşiş... doar e recesiune, nu?
Recesiunea asta e ca menstruaţia: vine când ţi-e lumea mai dragă, îi afecteaza pe toţi cei din jur şi îţi strică toate planurile. Aşa că soluţia e simplă: bea RedBull...îţi dă aripi.
Criză, criză, dar lumea se duce în cluburi, îşi ia ţoale de firmă şi planifică revelioane de lux. Pisi se duce înca la salon, pisi înca are bani de coafuri, tratamente cosmetice şi împrospatarea colagenului. Pisi nu duce grija siliconului de mâine... Ce este cel mai grav e că pisi e si zgârcito-indiferentă la semenii ei mai puţin favorizaţi de soartă.
Săracii au fost mereu săraci... nu ştie să face diferenţa. Bogaţii or sa aibă mereu bani, fie criză sau ne-criză, deci nici ăştia nu fac diferenţa. Rămâne clasa de mijloc, care se vede acum nevoită să mai rărească serile de club. Trist... nu?

Mda...

...am hotărât să folosesc diacritice... simt că nu mă fac înţeleasă... Şi prefer aşa pentru că altfel o să ajung să scriu felicitările de Crăciun cu "tz", "sh", "k" şi e posibil ca mamaia să nu ştie exact ce vreau să exprim.

INDIGGĂU - mândria ţării

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

INDIGGO – Trupă pop-rock formată din gemenele Mihaela şi Gabriela Modorcea (24). Tatăl lor este renumitul scriitor, regizor, producător de filme documentare şi doctor în arte Grid Modorcea, iar mama, Violeta Modorcea, e profesoară, doctor în filologie. Au şi un frate, Vlad Modorcea, game producer "Electronic Arts".

Dacă mă întrebaţi pe mine... aş zice aşa:

INDIGGO - a.k.a. "Fetele lui Dracula"; Formaţie vocal-devastatoare, compusă din gemenele Mihaela şi Gabriela Modorcea (iq level = 24).

Memorabile doar dpdv al apariţiilor jenante şi penibile, surorile horror au reuşit sa se facă remarcate nu prin calitaţile vocale, ci prin tupeul extraordinar cu care insistă să-şi afişeze apucăturile. Ofuscate de eşecul survenit în urma preselecţiilor pentru Eurovision 2006, au hotărât sa îşi faca un renume in America. Şi nu oricum, ci continuând seria de şocuri aplicate oricărui om întreg la minte. Au reuşit performanţa de a fi fluierate de o sală întreagă la concursul "America's Got Talent". Au provocat hohote de râs şi reacţii ca pe stadion. Au obţinut un deosebit loc 3 în topul celor mai penibile apariţii ale anului în SUA. Şi...nu s-au multumit doar cu atât. Mai nou, participa la Miss HorrorFest III. Prevăd un alt succes pe podium pentru cele două fete care au talentul de a fi ...netalentate.

România...cimitir al visurilor

La multi ani! La multi ani noua, voua, lor. La inca multi ani pana Romania va ajunge un taram demn de valorile pe care le detine. Vorba aia...e o tara frumoasa, pacat ca-i populata. Am ajuns sa ne batem joc de tot ceea ce reprezinta aceasta tara, implicit de noi.Am zis cimitir al visurilor pentru ca aici poti fi sigur ca va muri... orice: speranta, visul, dorinta, demnitatea,la intrare.

Mi-e rusine ca ne e mai bine "dincolo", mi-e rusine ca ne vedem viitorul implinit in alta tara. Daca vrei sa te simti ultimul om de pe pamant, incearca sa faci ceva cu talentul pe care-l ai in Romania. O sa reusesti doar sa te enervezi, sa te frustrezi si sa te hotarasti sa iti faci bagajul. Si stai asa cu el facut, cat inca nu te lasa sufletul sa lasi familia si prietenii in urma. Pana vine picatura care umple paharul si cand te bucuri ca mai trebuie doar sa iti iei bilet si poti sa pleci linistit. Cel mai rau e cand ajungi sa pleci fara sa te mai uiti inapoi.

Avem cele mai de cacat salarii, dar ne imbracam ultima fiţa si facem credite sa ne luam cele mai noi modele de telefoane mobile. Ne sufla vantu-n frigider, dar ne ducem la mall. N-au romanii bani! Si pe strada nu mai ai loc de masini, numai varfuri de gama si modele noi. Suntem o ţara saraca, dar notele de plata din club concureaza cu cele din Ibiza.

Eu una trebuie sa recunosc ca sunt prea fricoasa ca sa incep o viata noua in alta tara. Sa plec asa fara nimic sigur. Mai bine trag aici la jug pe nimic. Adevarul e ca mi-e bine aici. Am unde sta, ce manca, ce munci... am prieteni si familie, lumea ma iubeste, domne. Care ma cunoaste. Care nu, si-ar dori. :)

Ceea ce ma scoate pe mine din sarite in tara asta e prostia si nesimtirea. Astea doua sunt ca doua boli contagioase si letale. Letale din punct de vedere psihic. Si sunt atat de multi "bolnavi" incat chiar daca au plecat o groaza si in alte tari, au ramas ai dracului de multi si aici. Risti sa te duci oriunde in lume si primul badaran de care dai sau prima curva sa fie compatrioti de-ai tai. Atunci cum sa nu fiu mandra de originea mea? Cum sa nu ma mandresc ca toata lumea crede ca romanii sunt ...rrom(an)i, hoti, criminali, prostituate, cersetori?

Asa ca...la multi ani inca o data România! Te iubim in continuare...

Si-am sa beau sa beau sa beau...pana face matza "miau"

Heheee...cand a fost ultima data cand v-ati imbracat in haine de betiv? Alea dezordonate pe voi, patate nitel de vin, accesorizate cu o privire tulbure si o vorba usor impiedicata...cand cu glume in program intelese doar de voi, cand batand cu pumnu-n masa...
Daca nu va mai aduceti aminte...ori a fost demult, ori de beti ce ati fost, nu mai tineti minte. Daca va mai amintiti, ori a fost recent, ori are legatura cu vreun eveniment din seara respectiva. Zic seara ca asa se-mbata oamenii normali, dupa ce apune soarele...ca cei care mananca branza (in zilele de post).
Cred ca sunteti de acord cu mine cand zic ca atunci cand vorbim de farduri ne ducem cu gandul la femei, iar atunci cand vorbim de betii ne ducem cu gandul la barbati. Barbatii au in general probleme cu barbatia. Barbatii au testosteron. In momentul in care trebuie sa-si demonstreze barbatia, apar problemele. Atunci vezi barbati care pleaca de la semafor cu scartait de roti, altii care se tatueaza pe tot corpul, altii care poarta lanturi groase la gat si au tot timpul atitudine de sefi. Mai sunt si cei care brusc incep si fac glume proaste pe seama prietenilor sau care spun ca sunt ocupati si atunci cand sunt la buda si trag apa.
Si bineinteles, mai sunt si cei care fac concurs de bautura. "Mama, am baut aseara in 3 oameni, 6 sticle de whiskey." Asa, si? Unde e barbatia in asta? Oh da, ce-i drept faptul ca ai gatul cat o palnie si nu ajungi, dupa cat ai inghitit, in 4 labe (ale tale) acasa, ma excita. Ma excita cand duhnesti a alcool ca o distilerie. Ma excita cand te impleticesti de gard sau cand vad ca te urci la volan desi vezi 6 benzi in loc 3. Am orgasm cand ma gandesc ca de la atata alcool ori nu mai dai trezirea "juniorului" ori acesta "scuipa" mai repede decat in mod obisnuit. Si da, sunt in extaz sentimental cand vad ca lingi la paharul ala de votca mai abitir decat... Si hai totusi sa nu mergem chiar atat de departe cu exemplele.
Ce mi se pare fascinant este ca nu trebuie sa existe un motiv in mod deosebit pentru care sa-si imbibe ficatul pahar dupa pahar. M-au promovat...Hai sa bem! M-a parasit gagica...Hai sa bem! E meci...HAI SA BEM! Si bem chiar daca pierde si chiar daca castiga. Absolut ORICE este motiv de matrafoxare. Sport national. Ajung sa cred ca Sport.ro e un canal tv esuat. Ce atata fotbal, baschet, wrestling... hai cu sticlismul...
Putina autocunoastere nu strica domnilor... Si asa cum stiti cum sa va masturbati, asa ar trebui sa va cunoasteti masura si in ceea ce priveste consumul de alcool. Ca vorba aia... consumul excesiv de alcool...duce la terminarea lui, bre!

De ce sunt femeile nebune?

Pentru ca sunt nebune. Sunt niste nebune obsedate. De orice. Nu conteaza de ce, dar trebuie. Macar pentru zilele alea din luna cand toti din jurul lor si-ar dori sa inchida ochii si sa se teleporteze in alta parte. Ei bine, tocmai pentru zilele alea au nevoie de cate o obsesie. Ca e vorba de shopping, pierdut ziua la cafenea sau saloane de infrumusetare, un barbat (sau mai multi), cainele, pisica sau mai stiu eu ce alt animal de casa… au nevoie de asta ca de aer. Am omis intentionat barfa cu prietenele pentru ca asta fac nebunele tot timpul. Sunt obsedate de ele insele, de barbatii din viata lor, de femeile din viata lor ( :)), de tot ceea ce le inconjoara.
Pe langa faptul ca sunt nebune obsedate, sunt si nebune cu multiple personalitati. Pentru ca din momentul in care le raspunde la dragoste un barbat normal, de care ele s-au indragostit asa cum era el, din secunda doi nebunele incearca sa il schimbe. Si vor sa schimbe tocmai lucrurile alea care le-au facut placere si de care s-au indragostit. Daca barbatul pica in plasa, in cateva luni s-a dus dracu relatia, pentru ca vine nebuna si zice: “nu mai esti ca la inceput”.
Nebunele mai sufera si de mania persecutiei. Au impresia ca sunt discriminate social, ca toti barbatii le vor trupul (iar daca nu li-l vor, devin frustrate), ca tot ceea ce li se intampla rau e din cauza ca cineva are ceva cu ele. Asa ca nebunele sunt feministe. “Feminismul a facut sa integram si uratele in societate”… Mi s-a parut relevant citatul...
Eu una nu inteleg feministele care sar de partea dorsala in sus ca le injura lumea cand le vad la volan. Pai mai… pisi (ca sa nu-ti zic altcumva)…cum sa nu te injure cand tu semnalizezi stanga si…faci stanga. Dar nu te intereseaza daca in stanga mai e cineva. Si nu te ofusca…ca degeaba doar semnalizezi. Acolo la decret scrie clar: te asiguri, semnalizezi si faci. Intelegi care parte-ti scapa?
Bun, trecand peste asta pentru ca sunt prea multe exemple date de femeia la volan, sa trecem la femeile care mictioneaza efectiv pe parerile celor mai avizati in anumite subiecte decat ele. Mai nene, eu stiu asa: cand unu’ iti zice ca esti beat, nu-l bagi in seama, dar cand iti zic mai multi, te duci la culcare. Stiu eu prost? Nu, proaste sunt duduile alea, care nu sunt in stare sa faca diferenta dintre glamour si kitsch sau intre a nu avea bani si prost gust. Nu zice nimeni ca daca esti mai saracuta trebuie sa iti cumperi cerceri mari de plastic fosforescenti, pentru ca nu-ti permiti de haur. Si nu zice nimeni ca daca ai bani, poti sa pui orice pe tine, dar de firma sa fie. In fine, nu o sa stau sa dau sfaturi, pentru ca in afara de bun simt si simt estetic nu am alte “recomandari”, dar zau ca exista o gramada de reviste si emisiuni care te invata cum este permis sa te afisezi in societate. Si atentie! Societate e si aia cand doar te duci pana la paine.
Concluzia ultimului paragraf este ca femeile sunt si nebune proaste. Si mai rau de atat, insista sa ramana proaste. Sa nu trec si in cealalta extrema si anume sa le fac si curve. Curva esti si daca profiti de un fraier cum ii spui tu, pe care nu-l inghiti, dar iesi cu el pentru ca plateste consumatia si iti cara fundul ala peste tot cu masina. Curva esti si daca ii spui prietenei tale ca ii sta superb in rochia aia in care-i sta ca dracu`.
Dar… cine sunt eu sa judec…?

Do you get my point?

Intr`o incursiune serioasa avuta prin bloguri am avut o revelatie cum numai mie mi se poate intampla: tarzie, evident. Eu sunt aia care se ridica ultima fericita ca a venit cu o idee geniala...expusa cu 3 ore mai devreme de altcineva.
Cum ziceam, am ajuns la concluzia (logica) ca blogurile cu cel mai mare succes sunt cele ... peste 18...nu, nu cu peste 18 vizitatori zilnic, ci cele...interzis minorilor. Pe locul doi, cele ale suferinzilor din dragoste. Asta imi arata o pondere destul de echilibrata intre sex-maniacs si love-addiccts.
Gresit! Si va explic imediat si de ce. Graficul sta in felul urmator: ca nr de cititori = 55% - categoria "limbaj murdar", 21% - categoria "dragostea e oarba", 19% - categoria "sarcasme si ironii" si 5% - restul.
Dar cred ca sunteti de acord cu mine ca analizat din alt punct de vedere, toti aia 45% indragostiti, glumeti si restul citesc salivand "tencuind" si descrierile perversiunilor sexuale la care a mai fost supusa cine stie ce tarfulitza de mana a3a. Intr-un fel inteleg labarii si degetzicile care se dilata psihic (si nu numai) in momentele in care sunt anuntati ca exista o postare noua tag-uita cu "porn, cum, fuck, pussy, dick, ass, tits" etc - variantele din limba romana. Adevarul este ca lipsa unei activitati regulate din punct de vedere sexual te impinge sa cauti semeni mai norocosi decat tine, care sunt suficient de amabili sa impartaseasca in blog. Nu este nimic anormal, doar ingrijorator. Ar trebui sa te puna pe ganduri si sa te intrebi de ce ei/ele au parte, si tu nu. Poate pentru ca pierzi timpul citind despre sex, in loc sa il practici. Trist...
Revenind la oile noastre, o sa sune a problema de Logica, dar cred ca o sa cuprind esentialul:
Daca toti love-addict sunt sex-maniacs, iar unii sex-maniacs nu sunt love-addict, atunci ceva bun este ilegal, imoral sau ingrasa.
Cred ca daca m-as apuca si eu sa-mi descriu fanteziile sexuale sau sa scriu despre lucrurile la care ma gandesc cand gafai prestand deasupra as avea si alti vizitatori in afara de cativa prieteni fideli. Posesoare a unei minti practice, as putea sa profit de statisticile de mai sus si sa scriu despre dragostea profunda pe care i`o port tipului cu care mi`o trag animalic, moment in care strig ironic si sarcastic de placere, gandindu-ma la...restul.

Behehe time...

Poate ca nu sunt cea mai in masura persoana sa comentez despre oameni care se duc cu valul, dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc cand vad reclama la Cosmote cu "Vrei sa vii pe la mine sa stam pe-ntuneric?" la spiritul de turma care ne caracterizeaza pe noi, romanii (si aici ma refer strict dpdv geografic, indiferent de etnie).
Suntem niste oi imbecile care nu fac decat sa copieze, si chiar si asta o facem prost. Nu suntem in stare sa fim noi insine, sa ne dezvoltam propria personalitate, trebuie intotdeauna sa avem un model ca sa facem ceva. Iar majoritatea dintre noi nu suntem in stare nici modelul ala sa ne uitam cu atentie la el cand il alegem.
Acum 2 ani jumate aveam freza emo fara sa fi auzit macar de "curentul" asta. La vremea respectiva m-au intrebat vreo 2 persoane daca sunt emo. M-am uitat stramb la prima persoana si am dat din umeri ranjind....am crezut ca ma injura sau ceva. Dupa vreo 2 saptamani ma intreaba si o a2a. Abia atunci am avut curiozitatea sa dau un google search...sa ma "gasesc". Sa vad si eu ce reprezint fara sa stiu...poate e vreo specie de animale sau ceva...tunse ca mine.
Ei bine nu. Am descoperit ce inseamna cultura emo, de la tunsori, pierce-uri, insigne, dermatograf si patratele, la ceea ce vor sa transmita si angoasele existentiale care-i domina. Bocete, drame, sinucideri, tristete, subestimare, izolare...de parca o parte din populatia Iadului s-ar fi mutat pe Pamant. Mda...interesant mi-am spus...si am inchis motorul de cautare. Ma lamurisem ca reusisem cu o simpla tunsoare sa exprim mai mult decat as fi vrut sau as fi simtit.
Vremea a trecut, tunsoarea am schimbat`o repede ca asa fac la fiecare 3 luni si-mi continui, vesela, viata. Si iata ca vine 2008 cand mi se readuce in centrul atentiei curentul adolescentin ce ma chinuise cu un an in urma. Vad din ce in ce mai multi pusti care se potriveau descrierii...cu mici exceptii. Toti erau emo fizic, niciunul psihic. Normal, cei cu adevarat emo...prefera sa stea pe-ntuneric.
Nu as vrea sa apuc ziua in care s-ar trezi careva ca e cool sa fii rasist...Cred ca atunci "m-as face emo" si m-as sinucide....brusc. Eu sunt mai cu "moda revine intotdeauna" ...

De dragoste

Iubirea... In ziua de astazi conteaza sexul! Oricum, in orice fel, ca e trupesc sau doar imaginar, sexul ne guverneaza lumea... In publicitate, in televiziune, la scoala sau la munca, totul se invarte in jurul sexului! Nu conteaza cum, nu conteaza cu cine, nu conteaza in ce fel, cat timp se intampla lucruri care presupun prezervative, cearsafuri sifonate si perspiratie...
Dar oare chiar e asa? Nu cumva la suprafata ne protejam de ochii lumii jucand rolul oamenilor din ziua de azi in timp ce ramanem nostalgici cu gandul la o inghetata si o plimbare de mana prin Cismigiu? Nu cumva vrem sa nu ne aratam partea “soft” in fata lumii, protejandu-ne sufletul de zgarieturi si sifonari?
Atunci cand vine vorba despre dragoste, toti pufnesc in ras. Femeile rad spunand ca n-au nevoie de asa ceva, nu au nici timp si nici energie pentru asa ceva, ca vor sa-si traiasca viata si sa fie libere! Nu de mangaieri au nevoie, ci de vacante in Bora-Bora! Nu de cuvinte frumoase, ci de Bentley Continental GT... Nu au ele nevoie de nopti cu petale de trandafiri si lumanari parfumate, ci de case cu trei locuri de parcare, piscina si living cat Lia Manoliu...
Si cand le au pe toate astea, se surprind singure ca zambesc pierdut cand vad doi tineri care se tin de mana coborand pupaciosi scarile de la metrou. Si cand se balacesc, teoretic relaxate, in piscina de dimensiuni olimpice, li se pare ca e apa prea rece, si nu din cauza temperaturii, ci pentru ca nu e nici un brat care sa o traga mai aproape de un sarut apasat...
Barbatii... rad si ei de dragoste, luptand cu greu sa-si pastreze o imagine de cuceritori feroce, de fustangii fara cusur, fiecare se prezinta in fata lumii drept cel care l-a facut pe Casanova de rusine...
Cum sa doreasca el sa fie tinut in brate si mangaiat in somn, cand de fapt vrea sa plezneasca fese si sa traga dudui de par?! Cum sa tina el minte cand e ziua ei, cand el nu vrea sa-si aduca aminte dimineata nici cum o cheama?! El vrea action, nu romance!
Traind in increngatura asta de declaratii razboinice, ai putea crede ca lumea asta nu vrea altceva decat “dansa ‘ntr-insa"... Ai putea crede ca visele de ieri, alea cu pomi infloriti, cu parul ud de roua, cu saruturi furate si biletele pe frigider sunt demult uitate!
Dar nu, dragostea traieste si asa va face intotdeauna! Oricum, oriunde, in orice moment se vor gasi un el si o ea dispusi sa-si arunce viata in prapastie pentru un sarut, o atingere, o privire. Doi oameni pentru care viata, cu tot ceea ce inseamna ea, paleste si se subtiaza pana la linia in care moartea inseamna o noapte cu perna de langa ei neatinsa, o zi fara pic de soare, o clipa de singuratate...
Si, odata cu acei doi oameni, mergem si noi mai departe, toti aceia ale caror vorbe mint, ale caror buze rostesc cuvinte care le macina sufletul...
Pentru ca acei doi oameni sunt si reprezinta pentru fiecare sensul vietii.
Si in noi acest gand si aceasta nevoie traieste, oricat de bine suntem pusi la punct cu autosugestia...
Gandul ca, totusi, poate, pe lumea asta exista un suflet-pereche ne macina si ne devoreaza orice clipa de placere. Da, ne refugiem cu toate puterile in fel de fel de subterfugii, in placeri de moment, in ascunzisuri temporare, dar... degeaba!
Undeva, timid, un gand, o intrebare staruie si nu te lasa in pace...
Oare eu voi iubi vreodata? Oare inima imi va bate mai repede cand ii voi vedea zambetul, oare voi simti si eu ca zbor atunci cand ma va strange in brate, oare voi avea si eu fluturi in stomac atunci cand ma va saruta?
Ne aruncam in viata hotarati sa luptam si sa strangem... case, masini, haine, bani... Ca reusim sa le avem sau ca nu prea reusim, depinde de prea multe lucruri ca sa le discutam aici, dar orice am face, daca nu iubim, vom avea golul ala rece in stomac.
Romantic sau nu, pana la urma si cel mai rece dintre noi isi va pune intrebarea “oare exista un suflet-pereche si pentru mine?”.
Si din zi in zi intrebarea asta va deveni din ce in ce mai sonora, mai prezenta, mai insistenta.
Si avem doua variante: sa pretindem ca nu auzim intrebarea asta, sa ne prefacem ca nu exista si sa traim intr-o lume rece si distanta, luminata slab de niste bucurii meschine, materiale, goale... Sau putem alege sa ne deschidem sufletul si sa acceptam ca poate pentru asta traim, pentru a iubi. Si chiar de nu vom gasi acel suflet desenat pentru noi, la sfarsitul drumului vom sti ca am facut tot ce-am putut pentru a-l gasi, sorbi, iubi...
Pentru ca pana si cautarea inseamna dragoste... de la constientizarea nevoii de a iubi si pana la momentul in care dimineata ne va gasi cu ochii deschisi, privind un chip atat de drag incat uitam pana si de noi, iar toate momentele vor fi sub semnul iubirii...

De ce avem relatii?

Nu suport sa fiu banala. Si totusi sunt. Nu pot sa zic de ce, nu pot defini exact banalul. Ceea ce m-a facut totusi sa afirm asta a fost cand am vazut ca nu sunt totusi singura persoana exasperata de traficul din Bucuresti, de nesimtirea autoritatilor, cu frustrari din punct de vedere sentimental sau uimita de cata prostie si snobism exista pe lumea asta. Sunt subiecte atat de megadezbatute incat nu as veni cu nimic nou. Plus ca difera de starea de spirit, de ceea ce ma afecteaza pe moment.
Acum de exemplu trec printr-o pasa de incruntare asupra unui subiect pe care l-as putea dezbate la nesfarsit cu nenumarate ramificatii: relatii si ce deriva din ele.
De ce ai o relatie? Din nevoia de a fi cu cineva pentru ca toti prietenii tai au? Mai bine citesc o carte sau vad un film in loc sa ies cu ei. Din dorinta de a avea pe cineva care stii ca te iubeste neconditionat si iti iarta orice? Mai bine imi iau un caine sau pisica, animal domestic sa fie... si necuvantator.
Majoritatea relatiilor de lunga durata au inceput cand cel putin unul din cei doi nici nu se gandea ca se va ajunge atat de departe...sau erau deja angajati in alta relatie. Ciudat, nu as putea sa fiu cu cineva doar de dragul de a avea ocazia sa folosesc "Nu pot, sunt cu prietenul" sau "Sigur, sa vad ce zice si al meu"...Nu. Refuz sa ma gandesc la cel de langa mine ca la un accesoriu sau necesitate.
Aici o sa fiu contrazisa probabil, in ideea ca majoritatea crede ca e o nevoie a sufletului. Nu, gresit. Nevoia sufletului este de iubire, nu de relatie. Nu pot sa am o relatie cu cineva la care doar sa tin...si atat. Trebuie sa iubesc, sa ma implic cu totul, sa ofer si sa nu regret. Cu toate astea, ne vedem de multe ori in situatia in care avem senzatia ca iubim, ca persoana cu care impart orice este tot ce mi-am dorit vreodata, iar apoi sa se rupa totul...brusc.
De asta evit de obicei sa spun cuiva "cuvinte mari" pana in momentul in care sunt sigura ca acele cuvinte au o baza bine definita. Si pretind acelasi lucru. Rar mi se raspunde la fel.
De ce avem tendinta sa ne aruncam atat de repede in cap? Trecem aproape instant la planuri, vise, sperante si apoi cand se naruie ne intrebam ce s-a intamplat. Pai va spun eu ce se intampla. Ori nu avem rabdare sa cunoastem persoana de langa noi, ori nu ne cunoastem suficient pe noi insine si ne dorim cu disperare sa gasim iubirea. Ne amagim ca am gasit-o si apoi cand ne trezim nu stim cum sa facem sa iesim mai basma curata. Ne dorim ca cel cu care impartisem pana atunci totul sa ne inteleaga, sa fie ok cu ruptura si apelam la clasicul "mi-as dori sa ramanem prieteni".
Oameni buni, un om care iubeste nu poate sa ramana doar prieten cu cel sau cea fata de care simte ca il paraseste ii fuge pamantul de sub picioare. Poate ca zice da si accepta compromisul, dar in sine isi alimenteaza doar speranta ca o sa va treziti peste noapte ca de fapt nu ati vrut sa il/o pierdeti. Nu zic ca nu se poate intampla si asta, dar sa fim seriosi, cine iubeste cu adevarat nu are revelatii peste noapte.
Nu va aruncati intr-o relatie daca nu stiti ce vreti de la voi mai intai si apoi de la celalalt. Nu va faceti si nu creati iluzii. Incerc cu disperare sa nu-mi pierd speranta ca voi gasi pe cineva care sa imi arate ca se merita sa iubesti. Dar asta nu inseamna sa ma arunc dintr`o relatie in alta. Practica te omoara...si vorba aia... mai rarut, ca-i mai dragut.

Drum

Ma uit la femeia din fata mea. Imbatranita prematur, cu privirea pierduta in zare, iar cu toate ca ridurile vizibile ii razbat fata cu nerusinare, nu pare a-i pasa. O gasesc extraordinar de frumoasa totusi. Emana experienta de viata, inteligenta si fermitate. Pare genul de femeie trecuta prin multe, dar oricand gata sa mearga mai departe cu demnitate. Ma uit pe geam. Zapada, pustiu, o liniste ciudat de apasatoare. Mi-as fi dorit mai multa agitatie, probabil ca sa o eclipseze pe cea dinlauntrul meu.
Cu privirea pierduta, adancita in ganduri, in zgomotul sacadat al sinelor de tren, ma gandesc la noi doi. Ma uit din nou la femeia cu care impart acelasi compartiment. Ma bucur ca suntem doar noi doua. Mai sunt cateva ore pana ajung la destinatie. Poate pana atunci voi reusi sa intru in vorba cu ea.
Intre timp rasfoiesc o revista, poate asa va trece mai repede timpul. Asteptarea ma chinuie. Incep si ma foiesc. Mii de ganduri imi invadeaza mintea. Este incredibila aceasta femeie. Calmul si seninatatea ei ma obsedeaza. Este atat de frig in compartimentul asta ramas parca acelasi de atatia ani de zile. Este uzat, dar parca la fel de uzat era si atunci. Greu de spus ca ar fi fost vreodata nou.
Ma intreaba daca mi-e frig, cu un zambet care imi incalzeste sufletul instantaneu. Ii spun ca nu. O invit sa stea langa mine. Se aseaza si spre surprinderea mea imi ia mainile intr-ale ei. Imi spune privindu-ma direct in ochi ca demult nu a mai vazut o persoana atat de indragostita ca mine. Nu reusesc sa gasesc cuvintele ca s ao intreb ce, cum, de unde stie. Raman cu expresia uimirii intiparita pe fata. Mi-a citit gandurile imediat. Imi zambeste din nou si incepe sa imi povesteasca despre marea ei iubire. Tac si o ascult fascinata si usor contrariata in acelasi timp. Nu stiu daca de povestea in sine, de modul in care povesteste sau poate doar pentru ca se aseamana incredibil de mult cu povestea mea. Se intrerupe brusc din povestit si ma intreaba cati ani am. Ezit, dar ii raspund, cu teama de a nu fi considerata totusi inca un copil. Dar are grija sa ma linisteasca imediat. Imi spune ca ochii mei au tradat ganduri, trairi, sentimente cu mult peste varsta.
Simt o legatura stranie cu aceasta femeie. Ceva imi spune ca o cunosc demult si totusi este prima oara cand o vad in viata mea. Ma simt ca intr-o nuvela de Eliade.
Furata de ganduri, trenul ma poarta catre destinatie cu o viteza ametitoare. Dau sa o intreb pe misterioasa femeie unde suntem. Ciudat...a disparut. Ma uit, dar nu o vad nicaieri. Cu siguranta a coborat, cine stie de cat timp si unde. As fi vrut sa imi fi spus ceva, sa-mi iau ramas bun, sa-i multumesc, nici eu nu stiu exact pentru ce.
Trenul opreste intr-o gara micuta. Se pare ca urmatoarea oprire voi cobori. Emotia revederii imi face inima sa bata cu putere. Intreaga discutie purtata cu femeia misterioasa mi se pare a fi fost un vis. Sentimentul de neliniste imi invadeaza din nou sufletul si ma pregatesc de coborare.
Daca nu a fost un vis, oare am sa o revad vreodata?

Cine sunt?

Nici eu nu stiu...sau ce. Odinioara ma puteam defini exact. Acum, sunt doar o umbra a ceea ce a fost.
Ce-i asta? Un bulgare? In plina vara? Ma uit in urma si ma vad...pe mine. Mica, zgribulita toata, pe sania trasa de prietenul meu Pic...un caine lup. Si bulgarele? De unde a venit? Zapada este mai mare decat mine. Tu erai? Zambesc... Nu-i corect, esti mai mare. Asa este cand esti sora mai mica. Ti-o platesc eu cumva! Poftim? Deja trebuie sa mergem acasa? Dar inca nu e seara! Ochii mi se inlacrimeaza. Sufar, dar nu vreau sa ma vada el...lasa ca ma fac eu mare.
Ma saruta pe nasucul inghetat, imi zambeste si ma strange la piept. Inchid ochii, apoi ii deschid ... la fel de inlacrimati si cu aceeasi privire inversunata. In fata mea, pe birou, cursurile pentru sesiunea ce urmeaza, in stanga rafturi cu parfumuri, creme, lumanari parfumate, in dreapta o biblioteca ticsita de carti. Ma uit mai cu atentie si zambesc: le-am citit pe toate. Ajung la oglinda si vad o tanara femeie cu forme conturate. Ma apropii sa ma uit mai cu atentie. Ochii astia parca ii stiu de undeva. Sigur, parca mai ieri plangeau pentru ca mai vroiau sa se joace. Ciudat...si acum plang...Oare de ce? Poftim? Nu, nu am nimic. Ma saruta pe nasuc, imi zambeste si ma strange la piept...pentru el tot surioara mai mica am ramas.
Lasa ca ma fac eu mare...

To blog or not to blog...

Asta-i intrebarea! M-am delectat suficient prin zeci, poate sute de bloguri... Mii de subiecte, milioane de pareri... refulari interioare sau pseudo-trairi, pe unele le-am savurat pana la ultimul cuvant, pe altele le-am abandonat la jumatate.

Nu pot sa zic ca am subiecte preferate sau teme precise de reflectare. Am descoperit ca imi face mie bine sa scriu despre ceea ce dezbat uneori in sinea mea. Noaptea cand nu pot sa dorm, ziua cand merg pe strada cu castile in urechi, sau cand imi beau cafeaua in fata laptopului sau privind trecatorii.

Acest blog imi va fi cel mai bun prieten. Nu scriu pentru o persoana anume sau pentru un anumit cerc de oameni care impartasesc aceleasi conceptii. Nu. Scriu pentru mine...discut cu mine insami...si desi uneori cei care vor ajunge intr-un fel sau altul sa citeasca acest blog in mod regulat vor observa ca ma contrazic singura, nu este o dovada de instabilitate psihica, ci schimbare de viziune asupra subiectelor respective.