Drum

Ma uit la femeia din fata mea. Imbatranita prematur, cu privirea pierduta in zare, iar cu toate ca ridurile vizibile ii razbat fata cu nerusinare, nu pare a-i pasa. O gasesc extraordinar de frumoasa totusi. Emana experienta de viata, inteligenta si fermitate. Pare genul de femeie trecuta prin multe, dar oricand gata sa mearga mai departe cu demnitate. Ma uit pe geam. Zapada, pustiu, o liniste ciudat de apasatoare. Mi-as fi dorit mai multa agitatie, probabil ca sa o eclipseze pe cea dinlauntrul meu.
Cu privirea pierduta, adancita in ganduri, in zgomotul sacadat al sinelor de tren, ma gandesc la noi doi. Ma uit din nou la femeia cu care impart acelasi compartiment. Ma bucur ca suntem doar noi doua. Mai sunt cateva ore pana ajung la destinatie. Poate pana atunci voi reusi sa intru in vorba cu ea.
Intre timp rasfoiesc o revista, poate asa va trece mai repede timpul. Asteptarea ma chinuie. Incep si ma foiesc. Mii de ganduri imi invadeaza mintea. Este incredibila aceasta femeie. Calmul si seninatatea ei ma obsedeaza. Este atat de frig in compartimentul asta ramas parca acelasi de atatia ani de zile. Este uzat, dar parca la fel de uzat era si atunci. Greu de spus ca ar fi fost vreodata nou.
Ma intreaba daca mi-e frig, cu un zambet care imi incalzeste sufletul instantaneu. Ii spun ca nu. O invit sa stea langa mine. Se aseaza si spre surprinderea mea imi ia mainile intr-ale ei. Imi spune privindu-ma direct in ochi ca demult nu a mai vazut o persoana atat de indragostita ca mine. Nu reusesc sa gasesc cuvintele ca s ao intreb ce, cum, de unde stie. Raman cu expresia uimirii intiparita pe fata. Mi-a citit gandurile imediat. Imi zambeste din nou si incepe sa imi povesteasca despre marea ei iubire. Tac si o ascult fascinata si usor contrariata in acelasi timp. Nu stiu daca de povestea in sine, de modul in care povesteste sau poate doar pentru ca se aseamana incredibil de mult cu povestea mea. Se intrerupe brusc din povestit si ma intreaba cati ani am. Ezit, dar ii raspund, cu teama de a nu fi considerata totusi inca un copil. Dar are grija sa ma linisteasca imediat. Imi spune ca ochii mei au tradat ganduri, trairi, sentimente cu mult peste varsta.
Simt o legatura stranie cu aceasta femeie. Ceva imi spune ca o cunosc demult si totusi este prima oara cand o vad in viata mea. Ma simt ca intr-o nuvela de Eliade.
Furata de ganduri, trenul ma poarta catre destinatie cu o viteza ametitoare. Dau sa o intreb pe misterioasa femeie unde suntem. Ciudat...a disparut. Ma uit, dar nu o vad nicaieri. Cu siguranta a coborat, cine stie de cat timp si unde. As fi vrut sa imi fi spus ceva, sa-mi iau ramas bun, sa-i multumesc, nici eu nu stiu exact pentru ce.
Trenul opreste intr-o gara micuta. Se pare ca urmatoarea oprire voi cobori. Emotia revederii imi face inima sa bata cu putere. Intreaga discutie purtata cu femeia misterioasa mi se pare a fi fost un vis. Sentimentul de neliniste imi invadeaza din nou sufletul si ma pregatesc de coborare.
Daca nu a fost un vis, oare am sa o revad vreodata?