Nu suport sa fiu banala. Si totusi sunt. Nu pot sa zic de ce, nu pot defini exact banalul. Ceea ce m-a facut totusi sa afirm asta a fost cand am vazut ca nu sunt totusi singura persoana exasperata de traficul din Bucuresti, de nesimtirea autoritatilor, cu frustrari din punct de vedere sentimental sau uimita de cata prostie si snobism exista pe lumea asta. Sunt subiecte atat de megadezbatute incat nu as veni cu nimic nou. Plus ca difera de starea de spirit, de ceea ce ma afecteaza pe moment.
Acum de exemplu trec printr-o pasa de incruntare asupra unui subiect pe care l-as putea dezbate la nesfarsit cu nenumarate ramificatii: relatii si ce deriva din ele.
De ce ai o relatie? Din nevoia de a fi cu cineva pentru ca toti prietenii tai au? Mai bine citesc o carte sau vad un film in loc sa ies cu ei. Din dorinta de a avea pe cineva care stii ca te iubeste neconditionat si iti iarta orice? Mai bine imi iau un caine sau pisica, animal domestic sa fie... si necuvantator.
Majoritatea relatiilor de lunga durata au inceput cand cel putin unul din cei doi nici nu se gandea ca se va ajunge atat de departe...sau erau deja angajati in alta relatie. Ciudat, nu as putea sa fiu cu cineva doar de dragul de a avea ocazia sa folosesc "Nu pot, sunt cu prietenul" sau "Sigur, sa vad ce zice si al meu"...Nu. Refuz sa ma gandesc la cel de langa mine ca la un accesoriu sau necesitate.
Aici o sa fiu contrazisa probabil, in ideea ca majoritatea crede ca e o nevoie a sufletului. Nu, gresit. Nevoia sufletului este de iubire, nu de relatie. Nu pot sa am o relatie cu cineva la care doar sa tin...si atat. Trebuie sa iubesc, sa ma implic cu totul, sa ofer si sa nu regret. Cu toate astea, ne vedem de multe ori in situatia in care avem senzatia ca iubim, ca persoana cu care impart orice este tot ce mi-am dorit vreodata, iar apoi sa se rupa totul...brusc.
De asta evit de obicei sa spun cuiva "cuvinte mari" pana in momentul in care sunt sigura ca acele cuvinte au o baza bine definita. Si pretind acelasi lucru. Rar mi se raspunde la fel.
De ce avem tendinta sa ne aruncam atat de repede in cap? Trecem aproape instant la planuri, vise, sperante si apoi cand se naruie ne intrebam ce s-a intamplat. Pai va spun eu ce se intampla. Ori nu avem rabdare sa cunoastem persoana de langa noi, ori nu ne cunoastem suficient pe noi insine si ne dorim cu disperare sa gasim iubirea. Ne amagim ca am gasit-o si apoi cand ne trezim nu stim cum sa facem sa iesim mai basma curata. Ne dorim ca cel cu care impartisem pana atunci totul sa ne inteleaga, sa fie ok cu ruptura si apelam la clasicul "mi-as dori sa ramanem prieteni".
Oameni buni, un om care iubeste nu poate sa ramana doar prieten cu cel sau cea fata de care simte ca il paraseste ii fuge pamantul de sub picioare. Poate ca zice da si accepta compromisul, dar in sine isi alimenteaza doar speranta ca o sa va treziti peste noapte ca de fapt nu ati vrut sa il/o pierdeti. Nu zic ca nu se poate intampla si asta, dar sa fim seriosi, cine iubeste cu adevarat nu are revelatii peste noapte.
Nu va aruncati intr-o relatie daca nu stiti ce vreti de la voi mai intai si apoi de la celalalt. Nu va faceti si nu creati iluzii. Incerc cu disperare sa nu-mi pierd speranta ca voi gasi pe cineva care sa imi arate ca se merita sa iubesti. Dar asta nu inseamna sa ma arunc dintr`o relatie in alta. Practica te omoara...si vorba aia... mai rarut, ca-i mai dragut.
Amin!
RăspundețiȘtergere