De dragoste

Iubirea... In ziua de astazi conteaza sexul! Oricum, in orice fel, ca e trupesc sau doar imaginar, sexul ne guverneaza lumea... In publicitate, in televiziune, la scoala sau la munca, totul se invarte in jurul sexului! Nu conteaza cum, nu conteaza cu cine, nu conteaza in ce fel, cat timp se intampla lucruri care presupun prezervative, cearsafuri sifonate si perspiratie...
Dar oare chiar e asa? Nu cumva la suprafata ne protejam de ochii lumii jucand rolul oamenilor din ziua de azi in timp ce ramanem nostalgici cu gandul la o inghetata si o plimbare de mana prin Cismigiu? Nu cumva vrem sa nu ne aratam partea “soft” in fata lumii, protejandu-ne sufletul de zgarieturi si sifonari?
Atunci cand vine vorba despre dragoste, toti pufnesc in ras. Femeile rad spunand ca n-au nevoie de asa ceva, nu au nici timp si nici energie pentru asa ceva, ca vor sa-si traiasca viata si sa fie libere! Nu de mangaieri au nevoie, ci de vacante in Bora-Bora! Nu de cuvinte frumoase, ci de Bentley Continental GT... Nu au ele nevoie de nopti cu petale de trandafiri si lumanari parfumate, ci de case cu trei locuri de parcare, piscina si living cat Lia Manoliu...
Si cand le au pe toate astea, se surprind singure ca zambesc pierdut cand vad doi tineri care se tin de mana coborand pupaciosi scarile de la metrou. Si cand se balacesc, teoretic relaxate, in piscina de dimensiuni olimpice, li se pare ca e apa prea rece, si nu din cauza temperaturii, ci pentru ca nu e nici un brat care sa o traga mai aproape de un sarut apasat...
Barbatii... rad si ei de dragoste, luptand cu greu sa-si pastreze o imagine de cuceritori feroce, de fustangii fara cusur, fiecare se prezinta in fata lumii drept cel care l-a facut pe Casanova de rusine...
Cum sa doreasca el sa fie tinut in brate si mangaiat in somn, cand de fapt vrea sa plezneasca fese si sa traga dudui de par?! Cum sa tina el minte cand e ziua ei, cand el nu vrea sa-si aduca aminte dimineata nici cum o cheama?! El vrea action, nu romance!
Traind in increngatura asta de declaratii razboinice, ai putea crede ca lumea asta nu vrea altceva decat “dansa ‘ntr-insa"... Ai putea crede ca visele de ieri, alea cu pomi infloriti, cu parul ud de roua, cu saruturi furate si biletele pe frigider sunt demult uitate!
Dar nu, dragostea traieste si asa va face intotdeauna! Oricum, oriunde, in orice moment se vor gasi un el si o ea dispusi sa-si arunce viata in prapastie pentru un sarut, o atingere, o privire. Doi oameni pentru care viata, cu tot ceea ce inseamna ea, paleste si se subtiaza pana la linia in care moartea inseamna o noapte cu perna de langa ei neatinsa, o zi fara pic de soare, o clipa de singuratate...
Si, odata cu acei doi oameni, mergem si noi mai departe, toti aceia ale caror vorbe mint, ale caror buze rostesc cuvinte care le macina sufletul...
Pentru ca acei doi oameni sunt si reprezinta pentru fiecare sensul vietii.
Si in noi acest gand si aceasta nevoie traieste, oricat de bine suntem pusi la punct cu autosugestia...
Gandul ca, totusi, poate, pe lumea asta exista un suflet-pereche ne macina si ne devoreaza orice clipa de placere. Da, ne refugiem cu toate puterile in fel de fel de subterfugii, in placeri de moment, in ascunzisuri temporare, dar... degeaba!
Undeva, timid, un gand, o intrebare staruie si nu te lasa in pace...
Oare eu voi iubi vreodata? Oare inima imi va bate mai repede cand ii voi vedea zambetul, oare voi simti si eu ca zbor atunci cand ma va strange in brate, oare voi avea si eu fluturi in stomac atunci cand ma va saruta?
Ne aruncam in viata hotarati sa luptam si sa strangem... case, masini, haine, bani... Ca reusim sa le avem sau ca nu prea reusim, depinde de prea multe lucruri ca sa le discutam aici, dar orice am face, daca nu iubim, vom avea golul ala rece in stomac.
Romantic sau nu, pana la urma si cel mai rece dintre noi isi va pune intrebarea “oare exista un suflet-pereche si pentru mine?”.
Si din zi in zi intrebarea asta va deveni din ce in ce mai sonora, mai prezenta, mai insistenta.
Si avem doua variante: sa pretindem ca nu auzim intrebarea asta, sa ne prefacem ca nu exista si sa traim intr-o lume rece si distanta, luminata slab de niste bucurii meschine, materiale, goale... Sau putem alege sa ne deschidem sufletul si sa acceptam ca poate pentru asta traim, pentru a iubi. Si chiar de nu vom gasi acel suflet desenat pentru noi, la sfarsitul drumului vom sti ca am facut tot ce-am putut pentru a-l gasi, sorbi, iubi...
Pentru ca pana si cautarea inseamna dragoste... de la constientizarea nevoii de a iubi si pana la momentul in care dimineata ne va gasi cu ochii deschisi, privind un chip atat de drag incat uitam pana si de noi, iar toate momentele vor fi sub semnul iubirii...