Nici eu nu stiu...sau ce. Odinioara ma puteam defini exact. Acum, sunt doar o umbra a ceea ce a fost.
Ce-i asta? Un bulgare? In plina vara? Ma uit in urma si ma vad...pe mine. Mica, zgribulita toata, pe sania trasa de prietenul meu Pic...un caine lup. Si bulgarele? De unde a venit? Zapada este mai mare decat mine. Tu erai? Zambesc... Nu-i corect, esti mai mare. Asa este cand esti sora mai mica. Ti-o platesc eu cumva! Poftim? Deja trebuie sa mergem acasa? Dar inca nu e seara! Ochii mi se inlacrimeaza. Sufar, dar nu vreau sa ma vada el...lasa ca ma fac eu mare.
Ma saruta pe nasucul inghetat, imi zambeste si ma strange la piept. Inchid ochii, apoi ii deschid ... la fel de inlacrimati si cu aceeasi privire inversunata. In fata mea, pe birou, cursurile pentru sesiunea ce urmeaza, in stanga rafturi cu parfumuri, creme, lumanari parfumate, in dreapta o biblioteca ticsita de carti. Ma uit mai cu atentie si zambesc: le-am citit pe toate. Ajung la oglinda si vad o tanara femeie cu forme conturate. Ma apropii sa ma uit mai cu atentie. Ochii astia parca ii stiu de undeva. Sigur, parca mai ieri plangeau pentru ca mai vroiau sa se joace. Ciudat...si acum plang...Oare de ce? Poftim? Nu, nu am nimic. Ma saruta pe nasuc, imi zambeste si ma strange la piept...pentru el tot surioara mai mica am ramas.
Lasa ca ma fac eu mare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Da-ti cu parerea!
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.