miercuri, 10 decembrie 2008
Eu accept...Tu?
Tind să deviez atât de mult de la un subiect la altele, încât deseori uit de unde plec. Din fericire, de data asta ştiu că de la o ştire cum că jumătate din vitrinele din cartierul roşu şi din locurile unde este legalizat consumul de "halucinogene" din Amsterdam or să fie închise, m-am dus cu gândul la alt motiv pentru care Amsterdam-ul este preferat de către turişti. Este o oază pentru comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender).
Cred că principalul obiectiv al fiecărei parade gay este un soi de
semnal că există …homosexuali şi lesbiene, asta ca să nu mai luăm in calcul travestiţii, transexualii şi bisexualii. In fapt, Gay Parade a fost şi sunt convinsa că va fi (în Romania) un marş al îndrăzneţilor, în care se va dovedi că poti să tragi “neşte” ciorapi de damă pe un picior păros sau în cel mai bun caz proaspăt epilat cu ceară.
Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, însă părerea mea este că se prea face reclamă pe tema homosexualităţii şi acest lucru îi diferenţiază din start de cei de la care se cere mult râvnita TOLERANŢĂ. E ca şi cum ar ieşi toţi care sunt blonzi în faţă, să facă o paradă, cerând acceptarea lor de către cei care sunt bruneţi. De ce să iasă în stradă şi să ceară drepturi ca gay? Sunt convinsă că au drepturi că sunt oameni, ca şi cetăţeni români… nu stiu câtă satisfacţie ar avea să ştie că au oarecare drepturi pentru simplul fapt că sunt… gay.
Am avut ocazia să intru în contact destul de apropiat şi de durată cu comunitatea LGBT. Am fost în cluburi, cafenele de profil, am discutat cu foarte mulţi, mi-am făcut foarte mulţi prieteni, dar mi-am atras şi foarte multe antipatii. Am putut să ii cunosc din interior, să îmi formez o părere, să pot să vorbesc despre subiectul ăsta în cunoştinţa de cauză. Cert este că am ajuns la concluzia ca sunt cu mult mai mulţi decât avem noi impresia. Cea mai mare parte dintre ei sunt LGBT pentru că aşa li se pare cool. Da, oricât de ciudat ar suna, e cool sa fii gay în viziunea lor. Alţii intră, ies repede, dar se mai întorc din când in când. Foarte mulţi sunt persoane publice care încearcă ca în afara locaţiilor de profil să pastreze aparenţa normalitaţii. Şi în sfârşit, doar câţiva au avut sau au curajul să înfrunte lumea şi să recunoască lumii adevarăta orientare sexuală. Însă nu ar trebui judecaţi, cu atât mai mult cu cât oricine are dreptul să aleagă. Aşa cum ne alegem cariera, prietenii, sportul, mâncarea, bautura preferată, aşa suntem liberi să alegem alături de cine preferăm să ne trezim dimineaţa în pat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Da-ti cu parerea!
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.