Imi accept conditia, nu ma deranjeaza. Conditia de sclav ma ajuta sa imi sustin visele. Mai exact, cand spun sclav ma refer la a fi angajat. Sclavii cei mai mari sunt cei care au afacerea lor. Asta ma face pe mine un sclav mai mic care lucreaza pentru un sclav mai mare. La patron. Nu ma plang, mi-e bine. Cafeaua e cafea, tigara e tigara, programul e program, salariul intra la timp, conditiile sunt mai mult decat decente, colegii sunt minunati.
Ei bine, asta nu ma retine totusi sa imi doresc mai mult, sa sper. Privind viata insasi ca pe un job, imi doresc sa promovez ierarhic si sa devin acel sclav mai mare. Sclavul propriei afaceri. Desigur, cum altfel as putea sa fac asta fara a avea un job care sa ma sprijine in a demara ceva al meu. Ca asa sunt femeile, vor ceva numai al lor si mereu isi doresc mai mult… Saracele…tot mai speram…
Pana atunci continui sa ma trezesc dimineata, sa fac acelasi traseu pana la platantie unde sa continui sa culeg bumbacul in timp ce imi imaginez ca odata si odata o sa ajung si eu sa am biciul in mana. Visele nu mi le poate lua nimeni…
sa ciocnim cupa amaraciunii zic, si candva sa privim inapoi...Am facut-o si pe asta!
RăspundețiȘtergere:*
p.s. cine nu viseaza e mort