Ipocrizia, cu sinceritate...

Cat de simplu este sa ajungi sa te confunzi cu ceea ce ce vrei sa pari. Afirmi cu tarie ca esti ceea ce actiunile tale tradeaza a fi exact pe dos. Te prezinti a fi un om integru, cu principii, cand de fapt tocmai acele principii le incalci cu cea mai mare lejeritate. Chiar si fara a-ti da seama.

Barbatii spun ca iubesc cu aceeasi ipocrizie cu care femeile mimeaza orgasmul. Nu sunt cu nimic diferiti unii de ceilalti. Ei trambiteaza lumii dragostea pe care ti-o poarta, dar cauta in permanenta sa aduca ceva nou in asternut. Ele asuda, gafaie, gem si fumeaza tigara de dupa... nimic.

Toti transpira in acest joc care nu face decat sa ii aduca in punctul de a-si pierde identitatea, de a uita ce isi doresc cu adevarat. Ajungi sa fi alter-ego-ul tau. Tu nu mai existi. Esti pierdut, ascuns bine, undeva in cel mai indepartat punct al constiintei tale. Te prostituezi intelectual ca sa castigi ceva ce nu va compensa niciodata valoarea demnitatii pierdute.

Te trezesti dimineata, arunci stropii de apa pe fata pe ochi si iti asezi masca ipocriziei pe fata fara a te mai uita in oglinda. Nu te mai uiti in ochii tai, sa vezi cine esti si ce e important pentru tine. Te-ai obisnuit asa. Te arati socat de lucruri pe care si tu le faci, te revolti pe oameni care nu sunt cu nimic diferiti fata de tine.

Valorile pe care le afisezi nu sunt aceleasi cu cele in care crezi. Ai ajuns sa crezi in propriile deformari ale realitatii. Ai ajuns sa te identifici cu masca ta. E prea tarziu sa incerci sa o mai scoti acum. Incerci sa o smulgi si doare. Cei care te iubeau cu masca, acum iti intorc spatele. Cei care te stiau fara masca nu te mai pot privi la fel...



“Ipocrizia este un omagiu pe care viciul il aduce virtutii.” [Francois de La Rochefoucauld]